Oana Arion - Editor si scriitor
Cultură (Categoria articolului)
Oana Arion - Editor si scriitor
Fiecare dintre noi poate deveni protagonistul unei aventuri incredibile. Acesta se pare că este principiul de la care a pornit scriitoarea în momentul în care şi-a construit personajele, făcându-le să trăiască şi să evolueze în paginile romanelor sale.
Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret, în anul 2004, Oana Arion nu profesează decât foarte puţin, preferând o viaţă boemă, motivată de satisfacţii personale unei cariere în mediul juridic şi acceptând provocări profesionale dintre cele mai neobişnuite, ca de exemplu postul de decorator floral sau cel de manager de cafenea.
În anul 2015 debutează cu romanul Ultimul viking, roman publicat sub pseudonimul O.G. Arion (acronimul prenumelor Oana Gabriela) şi care va deveni curând primul volum al unei serii urban fantasy numită Nemuritor. În următorii doi ani vor apărea Te voi găsi, Dincolo de timp, Prin cenuşă de visuri şi Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti.
În vara anului 2018, scriitoarea schimbă total registrul şi publică FUGI! - o distopie thriller, reuşind astfel să-şi surprindă cititorii.
Din proiectele de viitor fac parte romanul S.L.A.D.E., Al zecelea clan - o mini-serie în două volume şi două spin-off-uri ale seriei Nemuritor: Când soarele apune şi Când răsare luna. De asemenea, are în curs de pregătire romanul STAI! - o distopie thriller din universul FUGI!
În prezent locuieşte în Bucureşti împreună cu soţul său şi cu cele două pisici – Tomi şi Nera – care, aşa cum ne-a mărturisit vor fi personajele centrale ale unui proiect viitor şi anume o carte pentru copii şi este directorul Editurii UP, în cadrul căreia lucrează la două proiecte majore şi anume #Fiidiferit #Citeşte (proiect care se adresează liceenilor) şi Clubul de lectură Eu citesc.
Editura UP - pagina oficială
Facebook - pagina oficială
Comentarii