Alexandra Crăescu - Muzician
Cultură (Categoria articolului)
www.facebook.com/ibooksquare/live/
Alexandra Crăescu
Muzician
N-am știut niciodată cum să vorbesc despre mine. Nu m-a pasionat niciodată să scriu cuvinte pompoase despre mine, pentru a părea specială sau interesantă. Eu sunt un om. O femeie. Singurul lucru pe care pot să îl spun clar și exact, este că trăiesc prin muzică. Muzica a fost tot ceea ce m-a inspirat să ajung, să fiu cea care sunt astăzi.
Am iubit muzica încă de la o vârstă fragedă, pe vremea când familia mea asculta în casă pe casetofon tot ce apărea nou pe piața muzicală. Am crescut cu muzica internațională a anilor '90 . Apoi când aveam vreo 7 ani, vizionând filmul "Titanic", mi-am descoperit idolul.
Nu mi-am imaginat că voi deveni altceva, decât cântăreață. Recunosc, am avut gânduri să mă îndrept spre medicină, psihologie, sau medicină veterinară. Iubesc foarte mult animalele. Dar iubirea pentru muzică m-a adus din nou pe drumul pe care încă merg.
Sunt un om sensibil. Nu știu cât m-a ajutat în viață treaba asta, dar probabil nu aș mai fi cântat dacă nu aveam această "calitate".
Îmi place să știu că prin ceea ce cânt, pot aduce bucurie în sufletele oamenilor. Pentru mine este cel mai frumos lucru.
Mai am foarte multe de învățat...foarte multe de oferit. De aceea lucrez la piese proprii care să o redea exact pe "Alexandra", cea cu identitate proprie, de sine stătătoare, cu personalitate muzicală proprie și de care sper să vă placă.
Trupă: www.trupaamericas.ro
Cultivă-ți imaginația!
Comentarii