Ana-Maria Negrilă - Scriitor
Cultură (Categoria articolului)
www.facebook.com/ibooksquare/live/
Ana-Maria Negrilă
Scriitor
Scrisul ca profesie presupune multe aspecte – să cunoști meserie, să ai experiență, apoi să știi ce oferte sunt pe piață, ce drepturi de autor se obțin din cărți, din articole, dar și ce alte venituri pot apărea din activități conexe. Se trăiește și din scris în sensul de mai sus, se realizează și venituri, dacă știi ce faci, dacă ai experiență și o editură bună. Am spus bună, nu mare, pentru că uneori este mai bine să fii un pește mare într-o baltă mai mică, decât invers. Într-un lac mare sunt mulți pești, unii sunt răpitori, apar și pescarii, așa că e mai bine să stai unde cunoști pe toată lumea, cu bune și rele. Scriu de foarte mult timp, dar am debutat în 1993, ceea ce, oricum, este foarte mult timp. În aceste decenii am avut o mulțime de experiențe, din fericire, majoritatea pozitive.
Am absolvit „Facultatea de Litere”, un masterat în literatură veche, am și un doctorat, am schimbat trei locuri de muncă, apoi mi-am găsit un loc care mi s-a potrivit și acolo am rămas. Îmi place foarte mult să scriu, scriu și cu ușurință, și din 2000 până acum am scris o mulțime de cărți, articole etc. Când nu vorbesc, scriu! De fapt, scriu mai mult decât vorbesc și de aici și numărul de pagini care a rezultat. Am debutat în volum, în 2004, cu Orașul ascuns, un volum de povestiri, apoi am trecut la roman. Până în 2004 scrisesem cam 800 de pagini de povestiri, apoi brusc, povestirile mi s-au părut strâmte de aceea nu am mai scris decât romane. Primul? Împăratul ghețurilor (2005, editura Amaltea), a doua ediție la editura Crux Publishing (2018), ediția în limba maghiară a apărut în toamna lui 2019, la editura Metropolis Media Group. Din 2016, am început seria Stelarium și din care am publicat 3 volume, Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară și Agenții haosului (2019). Am scris proză fantastică, realism magic, dar și fantasy (romanul Stăpânul umbrelor – Trezirea, 2020) și SF. Acum, voi aborda și zona de ficțiune istorică, care m-a fascinat încă din copilărie, dar pe care nu o încercasem, pentru că simțeam că nu venise momentul. E, acum se pare că a venit timpul să scriu și așa ceva, așa că în toamna acesta va apărea primul meu roman istoric, Cele patru oglinzi ale adevărului.
Mă bucur să vă cunosc, chiar dacă în modul acesta virtual, și vă urez să citiți mult, să aflați multe lucruri și să vă bucurați de tot ce vă înconjoară.
Site oficial Ana-Maria Negrilă
Facebook Ana-Maria Negrilă
Goodreads Ana-Maria Negrilă
Cultivă-ți imaginația!
Comentarii