Issabela Cotelin - Scriitor
Cultură (Categoria articolului)
www.facebook.com/ibooksquare/live/
Issabela Cotelin
Scriitor
Mă numesc Issabela Cotelin – numele meu de scenă e același cu cel din cartea de identitate. Nu am simțit nevoia unui pseudonim.
Scriu de aproape jumătate de veac, însă public doar de vreun an și jumătate. Visam pe băncile școlii să fiu scriitoare, însă viața în sine n-avea nicio treabă cu visele mele. Până acum un an și ceva, cum spuneam, când o prietenă din liceu, scriitoare „cu vechime”, m-a îndemnat: „hai, încearcă și tu”. Cum eram atât de obișnuită cu laitmotivul „ai talent”, mi-am zis de ce nu. A fost și un moment prielnic, acela al hotărârii respective. Eram – și sunt – la vârsta la care ne întoarcem toți din nou spre noi înșine, nemaisimțindu-ne responsabili de toată istoria sau mersul lumii, ci conștientizând, în sfârșit, că doar de a noastră ar trebui să fim. Astfel, îmi datorez debutul tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au împins spre el.
După prima carte publicată („Macii sunt întotdeauna roșii”) și primele articole, au venit concursurile. Erau o măsură a valorii, pe care nu mi-o puteam da singură și, deși m-am dus cu neîncrederea românului că sunt aranjate și n-am cum să câștig eu, o necunoscută, m-am ales cu prima mea diplomă de merit de la primul concurs național. Apoi au fost altele și altele, și premii întâi, și speciale, și mențiuni etc, și pentru proză, și pentru poezie, inclusiv două concursuri cu cărți sponsorizate, care au reprezentat pentru mine o primă și adevărată împlinire.
Au trecut și concursurile, li s-a dus noutatea. Au mai fost, între timp, antologiile și revistele, la care participam la început, din entuziasm, ca și la concursuri – fără selecție. Între timp m-am maturizat literar și m-am ocupat mai mult de scrisul pentru mine decât de cel pentru alții. Astfel, în afară de cele două cărți sponsorizate de editurile Betta („Câmpul cu narcise”, poezii) și Rafet („În exil printre oameni”), mai am tipărite două romane („Macii...” și „Ehmeya”) și urmează acum, zilele aceasta, să apară la editura UP un al treilea, în două volume – „Cutia cu suveniruri”, datorită căruia am ajuns în această emisiune.
Despre ce scriu...? Presupun că asta ar fi întrebarea următoare. Ei bine, îmi place să scriu despre oameni. Despre tot ce e în om, mai ales despre ce nu se vede. Despre omul fără mască, atunci când reușesc să-l prind. Credința mea e că toți demonii, vampirii, vârcolacii, zombi și toate arătările care mai sunt acum la modă în literatura de masă izvorăsc tot din abisurile noastre și prefer să scotocesc pe-acolo, în loc de alte spații și alt timp. Romanele mele descriu oameni și întâmplări reale – desigur, stilizate maxim, cum ar fi în „Cutia cu suveniruri”. Asta nu înseamnă că s-au petrecut pe undeva faptele narate, ci că fiecare personaj are la bază un om căruia îndrăznesc să cred că i-am prins esența – altfel nu m-aș aventura în crearea personajului aferent. La fel se întâmplă lucrurile și în proza scurtă.
În poezie... nu se mai întâmplă nimic. Acolo personajul principal sunt eu, numai eu. Eu-l liric, cum învățam la școală. În poezie sunt eu în raport cu universul și atât. Fără mască. Doar ipostaze. Și, dacă am publicat mai puțină poezie, e pentru că azi tot omul e poet și vrea să fie el citit și aplaudat, în loc să-l citească pe altul, care, poate, scrie mai bine.
În final..., dacă vreți să cunoașteți povești care pot fi ale oricui, a voastră înșivă, a vecinului, prietenului, iubitei, șefului sau vânzătoarei de vizavi, citiți-mi proza. Dacă vreți să mă cunoașteți pe mine, citiți-mi poezia.
Facebook: Issabela Cotelin
Cultivă-ți imaginația!
Comentarii