Miki Iordache - Medic Stomatolog

Cultură (Categoria articolului)

www.ibooksquare.ro

 

 

www.facebook.com/ibooksquare/live/

 

Miki Iordache

medic stomatolog

 

Nu știu ce aș putea spune despre mine.

Sunt o amprentă a timpului prezent și îmi doresc să rămân măcar un vers dintr-o carte neprăfuită.

Aparțin unei lumi frumoase în care totul are fluiditate armonioasă.

Probabil, m-am născut iubind. Iubesc toate simțurile, oamenii, calea sufletului și împăcarea.

N-aș ști să fiu doar o parte din ceea ce sunt și nici mai mult decât îmi poate cuprinde curajul, imaginația și progresul.

Mă gândesc că sunt libertate, căci libertatea nu mi-a îngrădit niciodată pașii și mă bucur de împlinire și pace cu mine.

Răsfoiesc un pic trecutul și constat că nu m-am schimbat, doar am învățat să fiu în ritm cu mine.

Dornică de cunoaștere, de scris, de vers, așa începeam să așez cuvinte pe caietele din clasele primare, odată cu compunerile pe care ni le dădea doamna învățătoare și, tot așa, am început și pictura, tot prin clasa a 3a mă atașam din ce în ce mai mult, de acea copilă cu preocupări de scris, de pictură, de dansuri, de arta și emoție de fapt, eram eu.

Nu înțelegeam foarte bine definiția ajutorului, dar eram aproape de oameni pe cât mă pricepeam eu la vârsta aceea. Iubeam albul; simțeam că e pentru mine și nu-mi permiteam sa-l murdăresc. Mă jucam de-a doctorul și visam că o să ajut pe toată lumea și că nu vor mai fi pete pe sufletele oamenilor. Timpul m-a crescut,  m-a educat și parcă mi-a răspuns la  fiecare întrebare, ce urma să aleg. Mi-am urmat pasiunile în paralel cu învățatul, până am ajuns în clasa a cincea și începusem biologia. Era cartea de la care aș fi vrut să fie mai mult cuprins. O parte din familia mea, voia să urmez academie de politie. Am analizat cumva în taină ce vreau să fac, ce voi face, iar din clasa a 10a, am trecut serios pe biologie și așa a rămas. Evident, un șoc pentru ai mei când le-am spus ce drum am ales, eu neavând pe nimeni din familie în domeniul medical.   Am urmat facultatea de stomatologie în Iași. Niște ani cu multe provocări, dar frumoși. Undeva, de la bun început, parcă am simțit că bisturiul are să mă învețe multe și așa a fost.  După o perioada de 5 ani, profesând stomatologie generală, mi-am urmat impulsul și am dat la rezidențiat, alegându-mi, evident,  chirurgie maxilo-facială. A fost un prag foarte greu de trecut, dar o așa împlinire s-a materializat când s-a întâlnit visul copilăriei cu realitatea.

Imi place liniștea; așez gânduri și emoții pe portativ, apoi fredonez din tot ce sunt.

Încă mă descopăr, încă descopăr realitatea și se nasc alte visuri.

Da, încă visez, încă scriu și va urma și o lansare de carte.

Si, cum muzica e pentru noi izvor de dimineți, mi-am găsit timp și pentru asta.

Îmi place să cânt; îmi las vulnerabilitatea în pline emoții și prind și mai multa viață. Va urma și în acest sens un proiect muzical! Este în lucru. Până la urmă, nu contează numărul de octave, ci vibrația care ajunge către mine și către ceilalți.

Nu fac nimic din ce nu mă reprezintă; nu mi-aș permite compromisuri cu mine, cum nu fac compromisuri în general.

Iubesc copilăria, iubesc copilul din mine și cred că asta mi-a dat foarte multă putere și energie.

N-am știut să renunț, nu am vrut să renunț la nimic din ceea ce fac, pentru că m-aș fi îndepărtat de mine.

Sunt într-o sferă a iubirii și nu mi-aș pune nicio pasiune la colț.

 

Sunt un simplu om, un aliat al culorilor și îndrăznesc să fiu în fața ta, cu sau fără cuvinte. Pentru visul de azi, știu că mă crezi; pentru visul de mâine, abia aștept să mă aflu în fața mea.

 

 

Facebook: Miki Iordache

Instagram: Miki Iordache

tel.: 0753 360 029

 

 

Cultivă-ți imaginația!  

www.ibooksquare.ro

 

 

410 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii