Cezar Cojocariu - muzician

Cultură (Categoria articolului)

www.ibooksquare.ro

 

 

 

 

ww.facebook.com/ibooksquare/live/ 

Cezar Cojocariu

Muzician

 

Cezar Cojocariu s-a născut în 1957, în mahalaua Rahova.  A terminat liceul Matei Basarab în 1976 și a dat examenul de admitere la Facultatea de Relații Economice Internaționale în 1976, facultate pe care a terminat-o în 1981.

A făcut nouă luni de armată la Galați, unde a fost în brigada artistică a Batalionului TR (termen redus).

Predă Logistică Internațională, Transporturi și Expediții Internaționale, Etică și Echitate Academică la Academia de Studii Economice din București. Predă din 1993 la ASE. Din 2012 e titular – conferențiar universitar.

A lucrat în domeniul transporturilor, logisticii și comercial din 1982 în 2008.

În liceu a avut un coleg care primea discuri, viniluri și casete și tot atunci a început să fie foarte pasionat de muzică.

Mentorul său este Cornel Chiriac, care a avut emisiunea Metronom.

În timpul facultății a avut diverse trupe cu care a cântat, cea mai cunoscută fiind Modul, cu care a tras doar o față de disc, că erau mici și fraieri. Dar n-apare pe disc pentru că a plecat la mare.

A cochetat cu diverse trupe, inclusiv cu Holograf. A cântat și cu Alex Andrieș, spre exemplu.

Îi place să citească și nu se prea uită la televizor, mai ales că acolo concurează telenovelele cu fotbalul. Joacă tenis și-i place să înoate.

În 2012 a înființat trupa Grobienii, care în 2013 a devenit Fiare Vechi, o formație de coveruri ale pieselor hard rock din anii 1960 și 1970.

Componența trupei a variat de-a lungul timpului.

În proiect au activat nume sonore din scena rock românească, venite din formații precum Timpuri Noi, Holograf, White Mahala, Partizan, Sarmalele Reci, Talisman, Timpuri Noi, OCS ș.a.m.d.

Fiare Vechi concertează în Fabrica, Big Mamou, M.Ț.R., The Pub și alte cluburi relevante pentru iubitorii de muzică bună.

Repertoriul grupului acoperă piese de la Deep Purple, Dire Straits, Lenny Kravitz, Whitesnake, Led Zeppelin, Black Sabbath, Uriah Heep, Guns n Roses etc.

Îi place chitara Fender. Prima chitară a fost o copie japoneză de Fender Stratocaster.

În anii 1980 și-a luat o chitară double deck făcută la Reghin.

În 1992 a cumpărat, că așa era la modă, o chitară Charvelle, modelul Charvette. A cântat puțin timp la ea, iar apoi a considerat că-i trebuie și o chitară mai serioasă, adică un Fender Stratocaster, pe care-l are și acum. În total, deține șapte astfel de instrumente.

Împreună cu un amic, a lansat formația Omul cu Șobolani. Pe primul disc de la OCS apar mulțumiri pentru el și respectivul amic.

 

  

Cultivă-ți imaginația!

 www.ibooksquare.ro 

 

 

 

 

 

 
645 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii