Diana Oprea - Anadi - muzician

Totul a început de la un microfon de jucărie. Mov cu galben. Îți făcea vocea de ziceai că era mașină de spălat. Dar eu am putut să aud bine de pe atunci. Am putut să aud chemarea când îmi atârnam la gât 6 eșarfe și două perechi de mărgele de-ale mamei și țipam la musafirii noștri cu botul depășit de gloss în microfonul ăla șifonat și deloc realist: “VOI SUNTEȚI FANII MEI!”

Microfonul adevărat l-am descoperit datorită unei profesoare de canto tinere și, paradoxal, mature, care acum mi-e o prietenă foarte bună.

Prin muzică m-am descoperit. Mereu mi-au plăcut lucrurile strașnice, care contestă norma, care nu-s cuminți, care surprind mereu. Așa am ajuns să experimentez și să dau naștere unor hibrizi-monstruleți dragi mie: proiectul #ManeleJazz și proiectul de abia început, #NostalgiaJazz (manele, respectiv piese românești din anii 2000 reinterpretate în stil jazz). 

Aspir să ajung artist în toată regula, cu piese originale compuse de mine care să alunece printre genuri muzicale. Să strecor comedia, camp-ul, neconvenționalul, “strigătorul la cer” în tot ceea ce fac. Vreau să transform scena în propriul meu teren de joacă. 

În paralel, mă simt împlinită tare atunci când scriu poezie. Stilul meu postmodernist îmi permite să îmi transmit cu exactitate trăirile, fără să țin cont de vreo regulă. 

Îmi place să mă joc, dar nu doar în camera mea. Am ieșit anul ăsta să mă joc la televizor. La iUmor, mai exact. Să mai vadă lumea și altceva, o pseudo-comedioară muzicală, așa cum mi-a ieșit mie.