Diana Rîmbu - Artist

Diana Rîmbu 

Artist

Hmm…my story…

Sincera sa fiu nu prea stiu ce sa spun despre mine inafara de faptul ca sunt nascuta in inima muntilor in Piatra Neamt. Iubesc totul legat de natura, filosofie, mitologie, religii si partea mistica a lucrurilor. Unii ar putea spune ca sunt inca un copil la suflet, caci ma fascineaza magia, numai ca nu este chiar asa.

Consider ca totul este magic, nu degeaba exista miracolele, doar ca datorita diversilor factori peste care dam si cu care ne confruntam de-a lungul vietii, ajungem sa ne inchidem mintea si uneori chiar sufletele in sinea noastra, intr-o lume proprie aflata cu fata intoarsa fata de aceeasta bucatica minunata din viata.

Lucrarile mele reusesc sa surprinda cel mai bine, aceasta bucurie si parte din viata, dintr-o viata plina atat de veselie cat si de suparare; de aceea si spuneam ca imi vine mult mai usor sa vorbesc despre povestea lucrarilor, si nu despre mine. Natura reprezinta o sursa inepuizabila de intelepciune, in fond nu degeaba minunatele noastre Doine, au luat nastere in sanul acesteia (poate de aceea o si iubesc atat de mult).

Despre mine pot spune ca urmez in prezent cursurile atat a Facultatii de Arhitectura, din cadrul UAUIM Ion Mincu, cat si cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Titu Maiorescu; doua facultati complet diferite si totusi extraordinare, si asa ca un bonus pictez (nu ca un hobby ci mai degraba ca un mod de viata).

Arta pentru cei care au ochi sa vada poate fi intalnita sub orice forma si orice imprejurare, de la modul in care petalele unei flori se deschid dimineata si se inchid la asfintit, pana la creatiile marilor artisti, fie aceia pictori, muzicieni etc.

Arta pentru mine reprezinta Viata, pe care incerc pe cat posibil sa o surprind in tot ceea ce creez, iar oamenii cu vietile, trairile si povestile lor imi sunt muze. Visul meu este ca prin arta pe care o creez, fie aceasta intalnita sub forma picturii, arhitecturii sau chiar prin felul meu de a fi; sa alin sufletele, sa iau durerile si sa le arat luminita de la capatul tunetului, tuturor acelora care intra in contact cu ea.

De ce fac asta?

Simplu: oamenii sunt precum stelele, fiecare poarta in suflet lumina si culorile Universului, atat de frumoase si totusi atat de fine, uneori acestea abia de pot fi remarcate, dar un lucru este cert, mereu se vor regasi in interiorul lor, al nostrum, al tuturor. Din pacate de mult prea multe ori, cautam lumina in exterior cand defapt ar trebui sa o cautam in interiorul nostru.

Nu este deloc usor, stiu, dar nu este nici imposibil.

            Si spun toate acestea deoarece la finalul vietii, cand tragem linie, putem constata cum noi niciodata nu am fost cu adevarat singuri, chit ca probabil uneori chiar am crezut cu tarie ca asa stau lucrurile, nu, nu e chiar asa, deoarece mereu am fost ocrotiti si protejati sub o forma sau alta. Aceasta este una dintre filosofiile mele de viata, una din multele pe care le am. Nu spun si sub nicio forma nu consider ca le stiu pe toate, caci mai am multe de invatat, mai multe decat as putea realize vreodata; dar toate vin la timpul lor.

            Cum de am ajuns la o varsta atat de frageda de 26 ani, sa privesc astfel lucrurile?

            Tot ce pot spune este ca am crescut intr-o familie foarte inteleapta, buna, de oameni altruisti, cu principia puternice de viata. Am crescut in sanul unei familii unite, de profesori, medici si nu numai; de oameni buni, carora li se potriveste perfect vorba “ sunt precum painea lui Dumenezeu”. Oameni minunati, carora nu am indeajuns de multe cuvinte care sa le poata arata si transmite intreaga mea recunostiinta. Uneori le-am mancat zilele, poate chiar de prea multe ori, dar mereu le-am multumit in inima mea, si ii iubesc enorm, chit ca nu prea le-o arat, sau daca o fac, am un mod tare bizar de a o arata.

            Este pacat ca de cele mai multe ori, ne luam cu toate grijile si cu problemele care ne apar in cale, zi si noapte, incat ajungem sa uitam sa ii apreciez si sa le aratam tuturor celor dragi cat de mult inseamna pentru noi, si cat de mult le multumim pentru faptul ca exista, si ca ne sunt acolo mereu.

            Aceasta este o parte din povestea vietii mele, imi pare rau ca nu am putut-o prezenta ceva mai clar, mai concret; am incercat dar nu stiu cum se facea ca scriam, si tot ajungeam sa sterg dupa. Va las cu o vorba draga mie, asa ca de incheiere:

“N-aduce anul ce aduce ceasul, cand norocu-si schimba pasul.”

Bucurati-va mai mult de Viata, atat de momentele sale bune, cat si de cele rele, caci nu se stie niciodata cand veti mai putea sa o faceti vreodata.

Va multumesc !

Facebook: www.facebook.com/dianaroxanarimbu/

Instagram: @rimbudiana