Cristian Baciu - 101 acuarele în bob de orez
Literatură (Categoria articolului)
Cristian Baciu
- 101 acuarele în bob de orez -
haiku
ARGUMENT
Un haiku ar fi, în esență, un demers minimalist. Ocolind
pretenția unei definiții răspicate, încerc doar să-mi lămuresc
substanța acestei năstrușnicii literare, care numai din aburii
filosofiei bătrânei Asii putea lua ființă.
Un haiku ar fi o miniatură picturală și, în același timp, o
povestire de stare. O bijuterie modestă pe care autorul o
dăruiește cititorului, spre liniștirea ori spre încruntarea lui.
Un haiku ar fi, la o adică, o chemare de a-ți întinde aripile
gândului într-o colivie de silabe.
Un haiku ar fi, la o adică, asemeni unei sculpturi într-un
bob de orez: îți trebuie, uneori, o lupă ca să-l citești în adâncul
lui.
Un haiku ar fi, la o adică, un gând care, odată citit, se cere
mistuit în contemplare.
Un haiku ar fi, la o adică, gaura cheii prin care privești
lumea adunată într-un detaliu.
Cumpără cartea AICI: 101 acuarele în bob de orez
Cultivă-ți imaginația!
Comentarii