Scriitor în era digitală - Literatura costă

Editorial (Categoria articolului)

www.ibooksquare.ro

Literatura costă

 

Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada școlară din vremea “epocii de aur”. Atunci când săptămâna de școală era de șase zile și când, în cadrul programei, pe lângă orele standard, erau ore de lucru manual - “abilități practice”.  Și toate se făceau în școală. În egală măsură, mă bucură că acestea se pot regăsi și astăzi, contra cost, și copiii pot experimenta acest gen de activități.

 

Printre multele lucruri pe care le învățam, la dirigenție ni se sugera/propunea să cumpărăm revistele dedicate celor mici și elevilor : Șoimii Patriei, Cutezătorii, Luminița etc. Era minunat cand veneau revistele! Ne bucuram când le răsfoiam și descopeream lucruri care erau foarte interesante din perspectiva noastră, a copiilor.

 

Acum conștientizez faptul că un element important deprins a fost respectul pentru munca depusă pentru acele foi de hârtie tipărite. Faptul în sine, că plăteam pentru a avea revista, îi dădea o valoare anume. Era, de altfel, și un fel de mândrie să intri în posesia ei. Așadar, știam că pentru a o obține trebuia să plătesc colegului casier suma necesară și să fiu trecut pe listă. 

 

În egală măsură, știam că ziarul pe care îl primeam acasă avea la bază un abonament plătibil, de obicei anual, și nu ezitam să-mi rog părinții să îl reînnoiască.

Observ acum însă un curent de care nu sunt încântat pentru că efectul sau este unul care hrănește percepția că tot ce înseamnă creație ( literatura, pictura ,muzica, cu precădere artele ), este sau ar trebui sa fie gratis.

Pornind de la câteva elemente concrete, aș puncta aici unele aspecte pe care oricine ar trebui să le aibă în vedere atunci când cere ca un lucru sa fie gratuit.

Ce implică, de fapt, o carte electronică din site sau cea fizica în librărie, de la idee la cartea ca produs în sine?

Iată câteva dintre ele:

  1. Creația autorului are la bază experiențe de viață acumulate în timp, studiu individual și multă muncă de documentare. Toate acestea presupun cumpărarea de materiale și cărți, vizite și validare la fața locului, participarea la întâlniri, prezentări și grupuri de discuții, toate pentru a crea un conținut cu valoare adaugata;
  2. Găsirea unui editor este o adevărată munca în sine. Nu de puține ori un manuscris este trimis către mai multe edituri spre analiză. De-aici începe timpul de așteptare;
  3. Chiar dacă editurile acceptă publicarea, aceasta acțiune nu este lipsită de costuri. Chiar dacă ne dorim să fie altfel, în mare parte autorul își plătește editorul pentru a-i scoate cartea;
  4. Este de reținut că editorul are un rol foarte important în corectarea greșelilor, în ajustarea, împreună cu autorul, a anumitor exprimări sau contexte, astfel încat textul sa poată fi ușor de citit și înțeles; 
  5. Editarea tehnică a cărții, fapt ce presupune pregătirea textului pentru print;
  6. Coperțile sunt un element important întrucat acestea sunt primul element pe care cititorii îl întâlnesc. Prin urmare, drumul cărții trece și pragul unui grafician/artist plastic, care va avea grijă ca opera să fie înțeleasă și din punct de vedere vizual;
  7. Ajungem și la print folosind cuvintele magice “bun de tipar”;
  8. Aș aminti și logistica cărții întrucât și acest fapt presupune costuri;
  9. Lansarea cărții presupune, de asemenea, câteva costuri, chiar dacă acestea se rezumă la mici atenții și un pahar de bun venit închinat “nașterii” operei respective.

 

Făcând un inventar, avem un număr de minimum cinci roluri implicate și ceva timp în crearea unei cărți.

Aceste roluri presupun costuri (bani, adică !)

În concluzie, o carte costă!

Cum ne putem arăta respectul pentru acești oameni, autori? Eu cred ca munca lor este esențială pentru toți și pentru evoluția fiecăruia în parte. Ar trebui să conștientizăm acest lucru atunci când deschidem o carte în oricare format, online sau fizic.

 

În aceasta manieră autorii ar trebui să vadă permanent munca lor, ca fiind valoroasă, iar rezultatul muncii lor să fie numit produs vandabil (cu valoare în bani), care trebuie cumpărat

Aș reduce totul la un simplu exemplu, pentru a nu exista un dubiu de înțelegere: pentru a avea o pâine ,trebuie să o cumpărăm.

Așadar, dragă autorule, atunci când oferi cartea cu preț 0 (zero), să te gândești care este valoarea ei și care este valoarea ta.

Cărți gratuite/fără valoare sunt peste tot. Eu vreau să cumpăr valoare. Poți să-mi oferi valoare?

 

Dragă cititorule de carte, dacă vrei ca valoarea pe care o primești dintr-o carte să nu se șteargă precum emblema unei mărci valoroase de pe un produs falsificat, te rog să înveți să cumperi valoare.

Valoarea o afli simplu. Gândește-te că tu ești creatorul produsului și întreabă-te dacă vrei să primești un preț corect sau 0 (zero) pe valoarea ta.

Pentru că ne dorim să revenim la bucuria de a citi autori români de teatru, poezie, beletristica, SF, opera științifică etc, mai jos regasesti propunerea ibooksquare.ro.

 

Autorule, prețuiește-te și crește-ți valoarea!

 

 

Propunerea:

 

  • Promovarea conținutului cărților în format electronic, în ideea validării acestora.
  • Promovarea, în primă fază, a formatului electronic în mediile sociale din internet prin intermediul unor articole dedicate. 
  • Furnizarea de conținut (parțial /câteva pagini) liber la citit.
  • Posibilitatea de a vinde conținutul, pentru început în format electronic, cu opțiunea de cumpărare și în format fizic.
  • Câștigarea, din drepturile de autor, de până la 60% din prețul de vânzare pentru cărțile în format electronic.
  • Crearea de articole în blogul propriu și promovarea acestuia în social media.
  • Realizarea de interviuri online live cu public sau interviuri offline.
  • Realizarea unei prezentări vizuale a cărții la nivel profesionist.
  • Accesarea unui punct unic de informare pentru edituri, cu posibilitatea acestora de a consulta conținutul spre evaluare.

 

Pachet promoțional iBooksquare dedicat autorilor:

 

  • Crearea unei pagini de carte în platforma ibooksquare.ro;
  • Vânzarea cărții în format electronic;
  • 60% din prețul brut de vânzare va fi direcționat către scriitor;
  • Promovarea cărții, cel puțin o dată, către comunitatea de 4000 de cititori ai platformei;
  • Facilitatea de a publica pagini libere spre acces către cititori (numărul este variabil);
  • Promovarea cărții pe blogul ibooksquare.ro;
  • Promovarea in mediile sociale iBooksquare;
  • Acordarea de ISBN pentru fiecare carte publicată;
  • Păstrarea de către autor a drepturilor de autor;
  • Promovarea cărții în pagina de start;
  • 3 vouchere de reducere (de la 5 la 100%) disponibile pentru fiecare carte.

 

Preț standard/pachet iBooksquare: 350 lei /an/carte 

Preț special/pachet iBooksquare: 150 lei/an/carte- (preț valabil până la data de 31 Martie 2021!) 

 

Prin tragere la sorți se vor acorda, unui număr de patru autori, următoarele beneficii: 

 

  • Două prezentări vizuale, realizate la nivel profesionist, ale cărții (doi autori) - GRATUIT!
  • Un interviu online de 10 minute - GRATUIT!
  • Crearea unei pagini wikipedia pentru cel mai relevant profil - GRATUIT!


Servicii opționale, contra cost, la cerere:

  • Crearea unei pagini de facebook pentru carte și/sau autor.
  • Crearea unui blog sau pagină web de autor.
  • Crearea unei pagini wikipedia pentru autori/personalități (pentru crearea paginii este importantă relevanța informațiilor).
  • Realizarea unei prezentări de carte într-un mod dinamic, profesionist.
  • Realizarea unui interviu.
  • Organizarea lansărilor de carte.
  • Realizarea transmisiei online a evenimentelor de lansare sau alte evenimente.
  • Crearea formatelor epub și mobi ale cărților.
  • Pachet de 3 vouchere de reducere (de la 5 la 100%).

 

Așteptăm vești din partea ta!

 

Date de contact:

Gabriel Voicescu

0040722486361

gabriel.voicescu@ibooksquare.ro

 

www.ibooksquare.ro

 

 

1226 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii